Călin Neacșu
taci…
taci și lasă’mă să te iubesc.
mă pricep prost…
dar știu cum s’o fac pentru că
mi s’a mai întâmplat,
de’atâtea ori de câte ori
am avut voie,
ca să fiu pedepsit,
după cum mi se cuvenea.
taci…
cu tot cu strungăreață
și gropițe în obraji,
sau chiar fără.
doar taci…
am să te’nvăț să’ți lipsesc
legănându’ți toamnele,
primăverile
și gondolele.
nu mă pune la încercare,
caznă dulce a iubirii mele.
era o zi de marți, iar eu…
eu murisem demult…
cu mult înainte de a’mi zâmbi tu.
