Cruce pe pâine, poezia mea

Unde sfârşeşti tu începe poemul

Prelungirea zborului

Între cer şi Dumnezeu sub copitele vremii.

Nu datorez, nu am cerut nimănui

Cu împrumut nicio moarte

Iubiri am furat, le-am ascuns într-o carte

O copertă noapte, alta zi

Pe un patinoar cât o lacrimă

Ţi-am pictat absenţa cu potcoave de fluturi,

Gulere de dantelă la vulturi, mai ştii?

Noaptea îmi scriu poezia cu sânge,

pâinea îngerilor

Amară

Pe poarta cerului gri

O colivie grea

Viaţa şi moartea muşcă din ea.

Pe coala albă de hârtie

O pată albastră de cerneală

Deschide oceanul

mâna mea culege perle

şi scrie.

În zori se-aprind lumini în librării

Se împrăştie pe rafturi praf magic de stele

Sub geam colindă, curioşi, copii

Adună firimituri din versuri

Şi le lipesc în curcubee.

Eu nu mă pot găsi, am felinarul stins

Chibritul ars sub pleoape grele

Mă leg cu lanţuri să mă poţi iubi

Să – mi ciuguleşti cuvintele din palme.

Scriu, mă învelesc în coperta de carte

Pelerina ta de zeu îmi foşneşte prin sânge

Din două ceruri aleg ochii tăi

Să pot plânge

în cascade reci mă ascund de moarte

Pe aripi unde începi să mă iubeşti

Ca o cruce pe o pâine grea.