Costel Zăgan
Scriam cândva că Shakespeare a inventat tăcerea, iar Brâncuşi a sculptat-o. Şi iată că în mileniul III, poetul Tudor Gheorghe Calotescu îl re-inventează pe Brâncuşi : şi nu o face în genunchi , ci zburând!
Acum, când lumea abia – abia se târăşte spre viitor, T.GH.C . are curajul să arunce în aer, dezinvolt, masa tăcerii !
Ori să împrumute , pentru o veşnicie sau două , aripile de la un fluture ! Şi de ce nu, de la vreun înger bagabont !?
Şi poate că, într-adevăr , sărutul tăcerii ar putea pune cuvintele pe jar !
Poftim : şi eu am gura plină de scântei .
De scântei şi de tăceri :
„Poarta sărutului e un arc de triumf
închinat iubirii
Coloana infinitului e nesfârşita
întrebare
adresată cerului
Cuminţenia pământului
nu seamănă deloc cu mine
de aceea mă închin Păsării măiastre
din zborul căreia s-a desprins
tăcerea rotundă
ca o masă ţărărănească
sau o cină de taină”
Sursa foto: resitainfo.ro
