La-nceput de an, rămân
În iubire și îngân
rugă către Domnul sfânt,
să ne țină pe pământ,
străjuiți de înger blând,
care-n orice plămădire,
scoate rodul de cinstire
pentru datul din străbuni.
Din clipire, tot aduni
amăgiri și doruri mute,
între vrute și nevrute.
Ceri, în joc, o osteneală,
faci, în noapte, socoteală.
Întrebările te-nvață
ce-așezări pun viața-n față,
cu o tainică lucrare
pentru binecuvântare.
Te ascult privind o floare.
Un ochi mic, altul mai mare,
varsă din eterna slavă
clocotul de foc, de lavă.
Deslușesc dintr-o suflare,
ce e susur, ce e mare.
Poate, din începătură,
recunosc vlăstar, măsură,
pentru pasul înspre cer.
Gândul, ca un cavaler
pune-n piept fructul, tăria,
ospătându-se cu via
dăruită de cu zori.
Palmele se-mbracă-n flori,
în urzeală pentru drum.
Cum te-nfățișezi acum,
când, din ticluitul ceas,
pun răspunsul că din vas
beau doar ce e clar, curat?
De la vis, nu mă abat.
Înțeleg că duci în spate,
o sămânță jumătate,
vămuind și glas și gol
cu un locșor în pridvor
pentru zborul neîntrebat.
În ce cred m-am îmbrăcat.
Și te văd, nu ca pe Thor,
tu ești tu, om și izvor.
Dumnezeu mi-a dat privire
să-L cuprind din strălucire.
La-nceput de an, rămân
În iubire și îngân
rugă pentru drum în noi
să creștem în duh din ploi.