Iulia DragomirIulia Dragomir
08.01.2025

Crez

La-nceput de an, rămân

În iubire și îngân 

rugă către Domnul sfânt,

să ne țină pe pământ, 

străjuiți de înger blând,

care-n orice plămădire,

scoate rodul de cinstire 

pentru datul din străbuni.

Din clipire, tot aduni

amăgiri și doruri mute,

între vrute și nevrute.

Ceri, în joc, o osteneală,

faci, în noapte, socoteală.

Întrebările te-nvață

ce-așezări pun viața-n față,

cu o tainică lucrare 

pentru binecuvântare.

Te ascult privind o floare.

Un ochi mic, altul mai mare, 

varsă din eterna slavă

clocotul de foc, de lavă.

Deslușesc dintr-o suflare,

ce e susur, ce e mare.

Poate, din începătură, 

recunosc vlăstar, măsură,

pentru pasul înspre cer.

Gândul, ca un cavaler

pune-n piept fructul, tăria,

ospătându-se cu via

dăruită de cu zori.

Palmele se-mbracă-n flori,

în urzeală pentru drum.

Cum te-nfățișezi acum,

când, din ticluitul ceas,

pun răspunsul că din vas

beau doar ce e clar, curat?

De la vis, nu mă abat.

Înțeleg că duci în spate, 

o sămânță jumătate,

vămuind și glas și gol

cu un locșor în pridvor

pentru zborul neîntrebat.

În ce cred m-am îmbrăcat.

Și te văd, nu ca pe Thor,

tu ești tu, om și izvor.

Dumnezeu mi-a dat privire

să-L cuprind din strălucire.

La-nceput de an, rămân

În iubire și îngân

rugă pentru drum în noi

să creștem în duh din ploi.