Irene 
Ceea ce vă povestesc acum trebuie să rămână între noi. Ne-am înțeles? Pisicile sunt ființe discrete, care nu povestesc oricui despre secretele lor. Iar eu, Fantoma, sunt cea mai cuminte și cea mai liniștită felină de pe fața pământului. Doar că, uneori, sunt judecată greșit! Miau! Azi, de exemplu. Am să povestesc tot, ca să înțelegeți ce s-a întâmplat.
Daniela, fetița cu care locuiesc, a închis astăzi toate ușile de la casă, nu mai pot merge în living. Eu exact acolo am treabă, pentru că pe canapeaua din living stă o păturică moale, moale de tot. Este un loc perfect pentru dormit. Pentru mine, bineînțeles!
Dar ușa spre living a stat toată ziua închisă. Nu e corect! Nu-mi găsesc locul. Unde mai pui că mi-am dat programul peste cap, de obicei, mă odihnesc până la masa de prânz. Ce cruzime din partea Danielei! Sunt foarte ofensată!
Mi-am căutat culcuș în camera Danielei. După ce a plecat la școală, m-am urcat pe biroul ei.
– Hm! Nimic interesant… am bombănit. Caiete, un penar, două cărți cu poze. Un creion galben care nu e gustos la niciunul dintre capete. Un pahar pe jumătate plin cu apă, în care nu ajung să lipăi puțin… Ups! S-a vărsat paharul! Lasă, că se usucă. E doar apă, nu?
M-am culcat pe scaunul din fața biroului Danielei.
– Nici nu se compară… Miau! am bombănit iar.
Scaunul e prea tare. Am sărit pe pat. M-am învârtit de câteva ori, apoi am găsit o poziție cât de cât convenabilă, încercând să adorm. Vai, ce zi stresantă! Tocmai atunci a trecut bunica spre baie.
– Fantoma, unde ești? Piiiis, pis, pis!
Bineînțeles că nu am răspuns. Sunt supărată! Dar am observat un amănunt important: bunica a uitat ușa deschisă la camera Danielei. Pot să ies! Ura! Și… culmea norocului, ușa de la living e deschisă și ea. M-am furișat din hol înspre living și am intrat după draperie. Aici e ascunzătoarea perfectă, nu mă găsește nimeni.
– Fantoma, unde ești? Piiiiis, pis, pis!
Da! E bunica. Are un coc cenușiu în vârful capului. Seamănă cu un ghem de lână. Ce m-aș mai juca cu el! Dar nu e voie. Ghemul ei e trist, nu se învârtește pe podea. Bunica poartă aceeași rochie albastră cu guler bleu. Cred că e lipită pe ea, sau poate așa i-a crescut, ca blana mea. Rochia o știu de când am apărut pe lume. Și ochelarii aurii. Bunica mă caută peste tot. Știți ce? Am să o aștept să plece, după care mă duc să mă culc pe canapea.
Auziți? E liniște, bunica s-a plictisit să mă caute. Am ieșit de după draperie. Și tocmai când mă îndreptam către canapeaua visată, am descoperit ceva foarte curios. Un copac! Un copac verde a crescut în mijlocul casei! Din cauza asta închiseseră ușa, era un secret. Hm, credeau că scapă de mine? M-am frecat la ochi și am mai privit o dată. Zău! E un copac adevărat în living! Oaau! Are luminițe, beculețe, jucării strălucitoare…
-Miaaau! m-am mirat în gura mare. Ce frumos e!
Bineînțeles că m-am apropiat să-l văd mai bine. Mi-am lipit botul de un glob. L-am mirosit… Hm! Nimic deosebit. L-am privit. Aoleu! Ce urât e! În fața mea stă o ființă înspăimântătoare, cu nasul mare și doi ochi holbați care se uită cruciș. Are urechi mici de tot și un corp și mai mititel. Ce ciudat, parcă seamănă cu mine. Dar nu… e o pisică foarte urâtă! Sunt sigură că e și foarte rea. Mi-a sărit inima de spaimă și am scuipat-o, apoi i-am tras și două labe, așa ca să se învețe minte, să nu mă mai sperie!
Globul s-a legănat, gata să se răstoarne. După el, a început să se balanseze și beteala. Mi-a intrat în nas și am strănutat. Mai sus, în copac, am văzut un clopoțel auriu. Ce frumos e! Am urcat puțin pe o creangă, apoi pe alta, ca să-l privesc mai bine. Ha, ha! De sus se vede toată beteala. Și pot să rotesc globurile cu lăbuța. În afară de cel pe care e pisica urâtă, de el nu mă apropii.
Brusc, m-am hotărât să fac o faptă bună. De ce vă mirați? Toată lumea face fapte bune de Crăciun! Am hotărât să cobor clopoțelul auriu cu câteva crengi mai jos. Merită să fie văzut mai bine, pentru că e o frumusețe de clopoțel. L-am apucat cu dinții, cu mare finețe, doar știți ce delicată sunt… și am vrut să îl scot de pe crenguță.
De unde să știu că bradul o să se aplece? Am crezut că stă drept, ca afară, în curte. Ce, e primul copac în care m-am urcat? Bradul s-a răsturnat pe o parte și a căzut cu un zgomot asurzitor peste podea. Globurile și clopoțeii s-au spart, beteala s-a împrăștiat, iar un îngeraș alb cu pene în aripi s-a desprins de pe creangă.
M-am speriat rău. Zău! Mi-am bătut recordul la sărit drept în sus. Mi s-a zburlit părul, arăt ca un globuleț. Lângă mine stă răsturnat îngerașul de pluș. Ha, ha! E numai bun să te joci cu el prin living!
În ușă a apărut bunica. A văzut cioburile roșii, argintii, albastre și aurii, presărate prin toată camera, în jurul bradului culcat pe podea.
– Vai de mine! Fantoma, tu ești? Aoleu! Pisică obraznică ce ești! Ce-ai făcut aici?
Bunica și-a pus mâinile în cap. M-a certat rău de tot! Nu înțeleg, ce vină am? Păi, sunt eu vinovată că s-a răsturnat copacul? De ce și-au adus oamenii un copac în casă? Spuneți, nu-i așa că am dreptate?
M-am zgâriat, beteala argintie s-a lipit de mine și nu pot să o desfac! Am praf de globuri sparte în urechi. Dar pe mine nu mă compătimește nimeni. Cred că e timpul să mă retrag în cutia mea pufoasă. Când va veni Daniela de la școală, am să-i povestesc. Ea o să-mi dea dreptate cu siguranță. A fost doar o încurcătură, nu?
Moș Crăciun pisicesc o să-mi aducă și mie cadou, nu? V-am spus? Anul acesta i-am cerut o minge mică roșie și un șoarece gri cu cheiță care să semene cu Jerry de la desene animate, preferatul meu.
Pentru că am fost cuminte…
