Copile, nu ţi-am dat o ţară

Copile, eu ţi-am dat de toate

pâine , cuţit şi demnitate,

dar ţi-am dat nume de ocară

şi am uitat să-ţi dau o ţară.

O ţară-n care fiecare

să fie om şi nu licoare.

Pe lângă munţi, dealuri şi ape

să aibă vis şi libertate,

să poată vulturii să zboare

pe drum deschis peste hotare,

să nu mai lase-n urma lor

puii plângând , murind de dor.

Şi-n lume poate nu mai fie

români plecaţi într-o sclavie

şi mistuiţi de-un aprig dor

să fie robi şi-n ţara lor.

Copile, vei putea ierta

ce am făcut din ţara ta?

Am îndurat poate prea mult,

şi am făcut din asta-un cult.

Nu vreau să îţi aduci aminte

de-aceste vremuri fără minte.

Iubeşte-ţi marele trecut

şi-acesta să îţi fie scut!

Sursa foto: http://3.bp.blogspot.com/-f4Q9cy_DPhA/Unlr4JMFA1I/AAAAAAAACWw/ifsysZHCcww/s1600/DSC_0504.JPG