Copiii îmbătrânesc

Scările mele transpiră,

cuiele ruginesc treaptă cu treaptă,

trupul.

Eu nu mai pot fi răbdarea,

la fereastra dimineților pe care nu le mai privești

Iarna intră încet prin toate cutele

ultimei rochii, netezite în gând.

În somn te recunosc, e o mirare

că mai vin vești,

sunt tot mai tristă,

literele s-au rătăcit au pierdut rostul

când eram o catedrală sau rugăciune,

poate niște vorbe cu privirea amputată.

Vine o vreme când ne împiedicăm

în resturi de cuvinte inutile,

altă dată bucurii de întinerit clipa,

era o liniște ce creștea sub pragul

care aștepta să-l recunoști, rost ,

erau minutele, secundele înghesuite

în privirea atârnată la tocul ușii…

Afară copiii îmbătrânesc devreme.