Ana Ardeleanu 
Viaţa, rezumată la o linie frântă,
Cum o vezi tu,
Se compune din
Câteva poeme alese pe sprânceană,
Câteva metafore bum–bum.
Articolul hotărât,
În chip de consumator la masa dărniciei,
Plină cu pachete speciale,
Meniul zilei, tabloul cu miri,
Un contrapunct pe albul perete,
Un capăt de chibrit înroşit, numit floare,
Un gest de tandreţe ce destramă noaptea
Şi lasă trupul fără veşmânt,
Mâna zăbovind pe arcuşul cuvântului ce-l relevă.
– Dar moartea cum e?, mă întrebi.
– Moartea e ca viaţa!
La fel de iraţională
Şi de…
Ţi-e teamă să mai rosteşti lucruri,
Să descrii modul cum ţi se scurge pe oase.
Simţi valuri de căldură adulmecându-te,
Mâinile bărbatului
Ce ţi-a aşezat pe cerul capului
Sărutările a mii de stele,
Aşa cum Picasso aşeza ochii propriilor idei
Pe fruntea iubitelor,
Bătând ora exactă pe cadranul inimii lor,
Pentru a scoate mulţimea în faţa porţii,
Precum magicianul, dintre fracţii,
Iepurele alb.
