Florica PatanFlorica Patan
04.09.2020

Confuzie

Atunci a venit spre mine un om mascat,

îmbrăcat cu o cămașă neagră, încheiată.

Avea un cărucior ticsit de ierburi și buruieni

„de leac”. S-a oprit și s-a așezat

să fumeze o țigară.

A tras un fum, două, apoi

cu un glas din adâncuri mi-a zis:

Parcă te-aș ști de undeva ?

N-aș crede …

Nu ți-am adus eu, pe vară,

o stranie luciditate ce te făcea

să simți plutirea lină a pământului

cu tot ce sufla pe el ?

Nici vorbă, l-am asigurat.

Atunci să știi că fericirea asta n-a durat prea mult.

Da’ de unde…

Păcat, a răspuns omul.

Prea ardea soarele, așa că am intrat într-o casă

i-am împins un scaun, s-a așezat și el.

Despre alertă… am tăcut la distanță

ascultând cum ies zimții căldurii

din gândurile noaste

în răcoarea dintre ziduri

(sursa foto: pixabay.com)