Laurențiu Bădicioiu 
Observăm că în epoca tehnologiei comunicaționale de ultimă generație presa scrisă sau chiar extensia („clona”) ei de pe paginile web este încorporată în ceea ce specialiștii numesc New Media, aceea care are la bază rețeaua de socializare Facebook coroborată cu folosirea cvasi- permanentă a telefonului mobil. Numărul tot mai mare (se apropie de jumătate din populația planetei) de utilizatori ai rețelei dovedește că acestea acoperă și nevoia de informare/comunicare a ființei umane și pe aceea de relaxare, de petrecere plăcută a timpului liber pe un telefon sau computer. Dacă luăm în calcul și China și Rusia, care au rețele de socializare numai pentru țările lor, noile rețele de socializare acoperă aproape întreaga planetă.
Un singur buton care deschide telefonul mobil sau computerul personal, împreună cu o conexiune la internet, ne transformă în depozite și multiplicatori de informații de orice natură, în format virtual (texte, imagini statice, sunete, imagini în mișcare) care pot fi trimise oriunde pe planetă aproape instantaneu. Această tehnologie a adus cu sine însă şi o lume a entertainment- ului (filme, videoclipuri, jocuri etc.), care s-a transformat într-o adevărată industrie a unui nou val de hedonism creat pentru utilizatorii de telefoane mobile, pentru cei care petrec mult timp pe Facebook, Instagram sau alte reţele sociale. Numărul acestor utilizatori, (conform statisticilor, pentru Facebook, de exemplu) este de cca o treime din întreaga populație a planetei.
Se poate afirma că, grație tehnologiei actuale, orice purtător de telefon mobil poate furniza informații (text, imagine, video, sunet) pentru o știre de prima pagină din orice colț al planetei către orice ziar, radio, televiziune. „Fiecare a devenit scriitor, fotograf, multiplicator al realului, exponent al unei conștiințe umane care se transcrie, se transmite și se transfigurează neîncetat, printr-o avalanșă de capturi vizuale, de subtitluri, de legende și de glose. Orice pagină FB este o mini-editură de autor, cu producție continuă, tiraj fatalmente limitat și posteritate nulă.”284
În plus, în paralel cu dorința de a fi informat (fiecare dintre noi având posibilitatea și capacitatea de a actualiza aproape permanent informațiile de orice natură) a crescut și apetitul pentru activitățile de relaxare, de divertisment, activități care să ne ajute să eliberăm prin râs stresul acumulat de-a lungul zilei, comicul funcționând aici ca o supapă socială. Aproape fiecare dintre noi resimte nevoia de a transmite și altora ceea ce știm, ceea ce putem noi să facem, ceea ce gândim noi, ceea ce trăim, folosind noile tehnologii și noile rețele de comunicare. Pe Facebook, utilizatorii postează/afișează/expun aproape tot ceea ce ei cred că este important în viața lor și a celor apropiați. În general, lucruri care îi avantajează-fotografii, clipuri video, realizări personale, excursii speciale, câștiguri, performanțe personale, realizări ale familiei etc. Distribuirea unor imagini comice, caricaturi, expresii, întâmplări filmate, prezentări în power point, videoclipuri, filmări cu camera ascunsă și altele, toate ținând de satisfacția pe care omul o are atunci când împărtășește cu semenii săi (cu familia, cu prietenii sau chiar și cu alții mai puțin apropiați) ceea ce-i place, ceea ce-l face să se simtă bine.
În societatea modernă nevoia de râs (ca terapie pentru uitarea/estomparea/amânarea problemelor existențiale) se satisface fie privind un program de televiziune fie un stand-up comedy fie un spectacol de circ, un film sau colțul vesel dintr-un ziar. Toate sunt unite printr-o trăsătură comună: recepția unilaterală a acestor „produse” rizibile și nu relaționarea cu generatorii de comic. Cu alte cuvinte, râsul este binevenit (ca practică sănătoasă) pentru oricine, dar de la o distanță protectoare a propriului sine. În acest mod, comicul începe să fie golit de sensul său profund, bazat pe umor, ironie, spirit etc. care sunt înlocuite, pentru a fi mai accesibile, de amuzament, veselie, haz, divertisment, scopul râsului reducându-se la relaxarea de moment și nu la a oferi și momente de reflecție mai adâncă referitor la sensurile vieții. „La ora actuală, dacă suntem mari consumatori de comic-programele de televiziune, proporția de comedie la cinema, locul desenelor umoristice în ziare, succesul bufonilor publici o probează, de asemenea, înseamnă că se solicită din ce în ce mai mult comicului să ne răvășească existența, să ne elibereze de aservirile și de iluziile noastre, să ne unească în ceea ce ne e comun, să sancționeze viciile noastre sau ale dușmanilor. Această generație așteaptă îndeosebi comicul întrucât el distrează, în sensul de a detașa și de <<a amuza>>. Individualistă, dezinvoltă, dezamăgită, autosuficientă, deriziunea modernă constă mai cu seamă în a te distra pe seama lumii, în maniera ținerii ei la distanță.”285
Comicul, realizat cu „uneltele” sale consacrate, umorul, ironia, auto-ironia, jocul de spirit, grotescul etc. şi-a găsit locul şi în acest spaţiu virtual, într-un nou format, mult mai accesibil, putând fi distribuit până în cele mai îndepărtate colţuri ale planetei în câteva secunde. Spre exemplu, caricaturile, pe care le întâlneam atât în majoritatea publicaţiilor satirico- umoristice cât şi în cele generaliste (într-o proporție mai mică), acum au început să circule fără nicio restricţie pe „autostrada virtuală” a internetului. Artiștii caricaturiști își pot trimite operele unui public pe care ei înșiși îl aleg și care nu are nicio limită ca număr. Se pot promova singuri, pot alcătui grupuri interesate de o idee comună, grupuri care-nu toate-pot crește foarte mult și căpăta în timp o forță de care trebuie să se țină seama. În Columbia, grupul de facebook intitulat
„O mie de voci împotriva FARC” (Forțele Armate Revoluționare ale Columbiei), inițiat de columbianul Oscar Morales, pe 4 ianuarie 2008, pentru a protesta împotriva unei rețele teroriste și de trafic cu droguri, a reușit în câteva zile să strângă cca un milion de simpatizanți și să destructureze treptat organizația criminală.
Calitatea caricaturilor, a ilustrațiilor umoristice realizate pe computer și distribuite ulterior pe internet, mai ales prin intermediul Facebook, a crescut datorită unor softuri care ajută artistul să realizeze cu mai multă acurateţe şi, mai ales, mult mai repede, o lucrare ce poate fi apoi distribuită instantaneu oricând, oriunde și oricui. Astfel, putem vedea o expoziție de caricatură expusă pe Facebook sau chiar filmată în timp real chiar în clipa în care vernisajul are loc. Cum spuneam, oricine poate transmite informația, oricine poate filma live și arăta și altora – într-un număr nelimitat –, iar pe grupuri dedicate creatorul poate interacţiona cu cei care sunt interesaţi de creaţiile sale. În acest mod, unele companii importante interacţionează direct cu potențialii clienți și află ceea ce și-ar dori aceștia de la un produs sau ceea ce nu le place la produsele care sunt deja pe piață. Politica anterioară a companiilor de publicitate sau a campaniilor de publicitate nu includea relaționarea cu comunitățile cărora le era destinat produsul căruia i se făcea publicitate însă în prezent aceasta s-a dovedit că ajută la creșterea calității produselor și, implicit, a vânzărilor.
În societatea contemporană, suprasaturată de informație de orice natură, comicul, concretizat în caricaturi, desene comice, videoclipuri umoristice etc. este realizat în forme dintre cele mai facile, astfel încât el să poată fi accesibil majorității utilizatorilor. Unul dintre cele mai frecvente produse comice care circulă în lumea virtuală grație tehnologiei moderne, deci întâlnite pe internet și mai ales pe rețelele de socializare este, să-i spunem așa, videoclipul comic, un film foarte scurt, de câteva minute, care poate fi realizat de oricine. Acesta, datorită expedierii sau postării lui de către un număr variabil de utilizatori (care depinde de cât de atractiv este) sau chiar prin intermediul presei, cuprinde o zonă de răspândire care poate, în anumite condiții, deveni planetară. Când un astfel de videoclip, caricatură sau fotografie place unui număr mare de utilizatori, ei trimit altora și așa mai departe până când postarea respectivă ajunge „virală”, adică ea crește în progresie geometrică. Răspândirea virală pe internet (Facebook) este o sintagmă nouă-care nici măcar nu a intrat în dicționare cu sensul respectiv-prin care se desemnează vizualizarea acelui produs virtual de către foarte mulți utilizatori (de la câteva sute sau mii la milioane) într-un interval de timp mic.
În rețeaua socială Facebook, utilizatorii afișează pe pagina personală aceste videoclipuri, le trimit prietenilor în particular, le postează pe paginile acestora, le trimit în diferite grupuri, pe e-mail uneori sau în alte moduri. Nu de puține ori, se primesc aceleași videoclipuri de la utilizatori diferiți, acestea devenind astfel redundante. La fel se întâmplă și cu caricaturile sau ilustrațiile umoristice. Pentru exemplificare am căutat pe rețeaua de socializare Facebook videoclipuri comice care au devenit „virale”. Unul dintre acestea se numește Școala suedeză de șoferi și are ca protagoniste două femei tinere dintr-o mașină aflată în mers în poligonul auto. Mașina are deasupra legată o cadă plină cu apă și, când virajele sunt făcute greșit, apa cade pe șoferiță și femeia de lângă ea care țipă amândouă, iar șoferița se sperie și pierde controlul. Aproape orice deplasare a mașinii aduce cu sine o cascadă în miniatură pe trapa mașinii. Examinatorii sunt afară, privesc, se amuză și notează item-ii pentru evaluarea auto. Postată pe 12 iulie, videoclipul, în intervalul 12 iulie-24 iulie 2018 a adunat 1 milion de vizualizări, 15.000 de distribuiri și 976 de aprecieri, ceea ce înseamnă că a fost văzut de cca 80.000 de utilizatori zilnic. Cele două femei vorbesc în suedeză în mașină în timpul testului însă, chiar dacă privitorii nu înțeleg ce spun acestea, sunt deja în mai puțin de două săptămâni un milion de oameni din diverse țări ale lumii care au privit videoclipul și au râs și 15000 dintre ei l-au distribuit mai departe. Unele videoclipuri comice sunt asemănătoare gagurilor pe care le întâlneam în filmele cu Charlie Chaplin: o tânără americancă merge pe trotuar foarte adâncită în folosirea telefonului și se izbește puternic cu capul într-un stâlp metalic aflat la marginea trotuarului. Aici comicul se bazează pe surpriză și întreruperea a ceea ce este natural – mersul – printr-o intervenție exterioară care are drept consecință prăbușirea tinerei pe trotuar. Ne amintim definiția comicului în viziunea lui Henri Bergson: „Du mécanique plaqué sur du vivant.”
Putem încheia concluzionând că în noua paradigmă comunicațională și informațională, atracția ființei umane față de imaginile pe care le produce sau le vede și apoi le arată și altora pare a fi tot mai mare conform statisticilor: „Până la sfârșitul lui 2010, Facebook găzduia 40 de miliarde de poze, făcându-l, de departe, cel mai mare site de profil”. Conform reviste Capital, 300 de milioane de fotografii se încarcă zilnic pe Facebook iar până la sfârşitul lui 2017 se aştepta ca 1,2 trilioane de fotografii să fie urcate pe internet. Facebook doar a coagulat această sete de imagini, având în centru o ființă umană transformată în propriul colector și distribuitor a ceea ce am putea numi un album foto autobiografic. Acesta nu mai este păstrat în propria familie, cum se obişnuia, ci împărtășit cu întreaga comunitate din care facem parte, mai mică (colegii de birou) sau mai mare (contemporanii de pe întreaga planetă). Și televiziunea prețuiește comicul atunci când încearcă să-și crească audiența și asta se întâmplă nu numai la emisiunile de divertisment. În acest sens, recent, pe 20 iulie, jurnalul de știri de la ora 17, ținut la televiziunea Realitatea, a avut ca temă umorul românesc, așa cum l-au înțeles redactorii și coordonatorul jurnalului din ziua respectivă. Aproape în întregime, jurnalul a avut în prim-plan aparițiile în
România ale unei mașini înmatriculate în Suedia, cu proprietar român, care avea un număr licențios la adresa unui partid politic românesc-PSD. Jurnalul de știri a început printr-o punere în cadru, o încercare de definire a umorului și schimbarea orientării tematice a acestuia (care-l avea înainte ca țintă pe Ceaușescu) către noul lider al PSD. De altfel, crainica a și exemplificat cu câteva bancuri avându-l ca personaj pe Liviu Dragnea. În același jurnal, realizatorii au mai oferit un exemplu, în opinia lor umoristic, anume textul scris de un clujean pe un deal, într-o cultură de cereale, cu ajutorul unui tractor, al unui îndemn identic cu cel scris pe plăcuțele de înmatriculare de la mașina românului venit din Suedia. Iată cum ceea ce era de fapt licențios și vulgar-nu prin cuvântul folosit-existent în DEX, de altfel-ci prin sensul argotic, jos, provenit din „repertoriul” de stadion al galeriilor românești, a fost prezentat publicului ca fiind o mostră de umor românesc. În acest context, Ion Bogdan Lefter afirma într-o emisiune tv: „Acest mesaj vulgarizator s-a reașezat semantic și s-a transformat în mesaj politic persiflator.”
Credem că pe termen mediu, și datorită acestei (r)evoluţii informaţionale, comicul, ca de altfel cultura și civilizația, adică tot ceea ce ţine de specificitatea unei naţiuni, vor deveni transnaţionale, uniformizându-se, dispărând treptat fundalul cultural naţional şi, prin aceasta, specificul care făcea să existe în cultura universală, printre altele, un umor românesc, englezesc, german, franţuzesc etc. Mai credem că datorită forţei noului instrument de comunicare planetară, numit generic New Media, comicul va suporta o mutaţie din punct de vedere estetic şi se va transforma tot mai mult în divertisment.
284 Baconschi, Teodor, Facebook: Fabrica de narcisism, Editura Humanitas, București, 2015, p.27
285 Defays, Jean-Marc, Comicul, Institutul European, Iași, 2000, p. 33
Fragment din teza de doctorat intitulată „Repere ale comicului în revistele satirico-umoristice din perioada interbelică.” Coordonator științific: prof.univ.dr. Elena Zaharia Filipaș, Universitatea din București. Autor: prof.dr. Laurențiu Bădicioiu, Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” din Mizil.
