Întinderea ozonată
strălucește alb.
Zăpada
potrivește umbrele luminii
și ale întunericului.
Verdele priponește viața,
veverițele configurează căminul,
pașii omului, încrederea.
Mirosul de rășină cheamă colindul.
Securea rece
își sprijină fruntea de copac.
Un fior urcă din lamă
în căldura trunchiului.
Mânerul securii-esență de brad-
leagă frățietate între viață și moarte.
Brad lângă secure,
întreg lângă bucată.
Lemnul trăiește amintirile prunciei.
Trunchiul tresare.
Cândva erau o familie.
Durerea încolțește în prima lovitură,
Mânerul e o unealtă ce mușcă.
Din trunchiul prăbușit
curge rășină.
Lemn și metal împreună.
Miros de colind.
Timpul când frate pe frate se vând.