Clapele

Clapele pianului nu te-ascultă…
Apeși pe do și-ți răspunde mi;
Apeși pe fa și-auzi un vag re.
Și tot așa, până clapele încep singure să cânte.

De mi-ar cânta așa cum inima-mi cere!
De mi-ai cânta așa cum ochi-ți cer…!

Încet, clapele pianului m-ascultă.
Și-ncep să salte fiecare –
pe ritmul stărilor mele, tale…
Fiecare sunet e-un pas în dansul tău.
Și-un scâncet în glasul meu.

Din colț, pianul mă strigă.
Din cel colț, pianul, da da, pianul mă provoacă –
Cu-al său sunet, cu-o clapă,
ce se apasă tare, tare –
cum înfigi cuțitul în rana-mi deja străpunsă…

Dar pianul nu mă ucide
De ce m-ar ucide așa ușor?
O, pian frumos și minunat!
Cât de frumos îmi cânți, și iar m-alinți…!