Cinabrul Timpului

Dezbrăcată de sine se ivi

În oglinda mării, cu chipul plâns ea se privi;

Renașterea clipei infinite o-nvălui,

Nisipul cald, sub creștet, deodată îl simți…

În voluptatea sa, singurătatea o apasă,

Inima ei hămesită de amor

Se lovea acum, cu angoasă,

De stâncile străvezii;

Sub umezeala lor, tristețea ei se scrijeli,

Iar la cascada cu liane, un somn adânc o năpusti…

Pe obrajii moi, apa vie i se scurgea,

Sufletul amarnic îi plângea,

Când de trei zile și trei nopți,

Glasul lui suav ființa-ntreagă îi răscolea.

În scindarea nopții, chipul lui demonic i se revela,

Ochii lui efervescenți farmece îi făceau,

Odată ce apusul crepuscular se lăsa;

În ochii ei angelici,i se citea dorința de absolut,

Atunci când divinitatea suferințele-i curmă;

Numele lui în valuri răsună:

„Timpule, Timpule…iubește-mă etern, doar ca să scap de chin!”

Picioarele-i subțiri și albicioase

Se scufundau înoceanulerosului juvenil;

Al Treilea Ochi,din străfunduri,

Avea să prorocească iar genunea,

Așa cum Venus și Adonis au prorocitpasiunea;

Iar mâinile-i purificate, aievea căutau chemarea,

Într-un declin se confundau cu însăși marea.

Chipu-i blajin ca-n vis întinerea;

Acum era din nou copil,

Ce alerga aievea la pomii cu mere și venin.

Grădina și mirosu-ifeeric o ademeneau,

Dar dintr-o dată, simți iarăși sufletul ca un chin.

Prin nesfârșitul mării, din haos parcă adus,

Din întuneric, un tunet spintecă tot cerul,

Un fulger roșu,ca din sânge ieși,

Din malul mării-nvolburate țâșni,

Timpul, din ocean, atunci se plămădi.

Pe loc clepsidrele se sparsără-n ochii

Celei ce iubire veșnică îi făgădui…

Timpul printr-o gură searbădă sorbi

Cupa Graalului, iar căutarea fetei se sfârși;

„Nirvana gândurilor mele… !”Iubirea la ureche îi șopti;

Din setea ce ardea de absolut,

Ireversibil, Timpul o strânse în brațe satisfăcut,

Sărutul sălbatic al fetei,

Apropierea mult dorită a trupurilor o spori;

Dintr-o patimă apocaliptică, ființa ei celestă o absorbi…

„Iubire, tu, veșnic captivă în secundele lui vei fi!”

Un glas din Ceruri  se auzi;

Privirea fetei atunciînmărmuri;

Din străfundurile ființei, vorbi parcă fără a mai știi:

„Timpule, Timpule, veșnic  iubitul meu vei fi?”

Tăcerea pe chipul lui demonic se citi,

„Scindarea pleoapei din vis, doar dragostea o va mai opri…

Timpule, cinabrul meu, cu moartea-mi ți-l voi dărui!”

Ocnașă a visului, fata pe loc se năluci,

„Cinabru al Timpului, blestemat pe veci să fii!”

Foto: Andi Spot