Iulia DragomirMăi, dragostea are chip!
Desparte apele de nisip.
Te fură din depărtare,
te poartă până la soare,
cu aripi de atins lumina, altoi,
E rodul vieții cel mai de soi!
Măi, o prietenă spunea deunăzi:
,,acolo unde îți e munca,
acolo îți e sufletul, să știi!”
Și zice o vorbă din bătrâni
ca apa curată-n fântâni:
,,Unde-i dragoste puțină,
lesne-i a găsi pricină!”
La tot pasul scuipi în sâni,
că nu vrei să te atârni
de lemnoasa văruială,
să pierzi cheia de la ială,
să scoți fierul din țâțâni.
Dar, uite, la noi, la români!
Dragostea are și gust,
O bei gâl gâl ca pe must,
Te îmbeți și cu-apă rece,
dorul din adânc nu trece,
el te ia ca pe-o urjumă,
de uiți de casă, de mumă.
Chipul dragostei cel bun
nu se pierde frunză-n fum,
are brațe și picioare,
ține greul în spinare.
Te face împărăteasă
peste sufletul din casă,
Gura-i cu miros de flori,
Clipele sunt sărbători.
