Cheamă-mă!

Adie-mă prin scorburi reci de gânduri
în colțul cu mireasmă de dor greu,
despăturind omătul dintre rânduri
când vieții tale îi eram doar eu!
Ascunde-mă prin lungi uitări de ape
și treceți mâna peste părul meu,
în dorul tău cu mângâieri de clape
voi fi beția de dorinți, mereu.
Așează-mă pe buze reci de vânturi
și-mbracă-mă cu praf de stele colb,
să strălucesc în nopțile cu gânduri
sub ceața vieții tale de-oi fii orb.
Adună-mă din stinsele amurguri
și fă-mă pană din trăiri de cer
să mă cobor pe lujeri-nalți din pârguri
și să șterg urma-n care pașii-ți pier.
Scobește-mă la marginea durerii
să-ți fiu secunda cea din urmă-n glas,
sau, cheamă-mă! când strunele tăcerii
cu mine-ar vrea să cânte: bun-rămas!

Sursa foto: i.ytimg.com