Nadia Prigoană 
Plimbându-mă cu insomniile alături
Am dat peste-un artist desăvârşit,
Care creat-a mult din foc, simţiri şi gânduri
Pân’ a ajuns de-un om a plămădit.
A făurit încet, cu mâinile curate,
O linişte şi-un dor nemărginit
Şi i-a pictat în suflet numai nestemate
Învăluite într-un foc mocnit.
Noroc cu insomniile mele tăcute
Ce pasul mi-au purtat pe-alei de dor,
Căci altfel ar fi rămas tot necunoscute
Lucrările celui mai mare Creator.
