George Vigdorovits Ce-aș mai putea face
decât să mai scriu
un poem scremut, scrâșnit
supurație de mizerii cotidiene
puse în pagină
sub formă aparentă de versuri.
Ce-aș mai putea face
decât să urlu la lună
precum un lup singuratic
să mă retrag resemnat
în coliba metafizică improvizată
a uitării de sine.
Ce-aș mai putea face
decât să nu fac nimic
să îmbrac benevol
lințoliul alb
al capitulării fără condiții.
Ce-aș mai putea face
decât să fentez existența
să driblez legile absurde
și să înscriu un gol răsunător
în plasa absolutului.
Ce-aș mai putea face
decât să fac copii
când plouă cu speranțe deșarte
și se reduce chiria
pentru locuirea în poem.
Ce-aș mai putea face
decât să ies la pensie
așa cum iese în larg
un vas vechi și casat.
Îmi va sta bine
cu cămașa zdrențăroasă a naufragiatului
fumând relaxat
pipa savuroasă a pierzaniei
și a retragerii dincolo de orizont.
