Căutare

Înlătur coaja ce fructul înconjoară

Și-i încerc esența, când roșie, gustoasă,

Când albă și lăptoasă, când vie și solară

Ori străvezie, ori galbenă, zemoasă.

O coajă ca o teacă, apără viața

Miezului amar ce brazda însuflețește,

Stropii de sudoare măresc dulceața,

Iar zefirul zilei muguri dezmorțește.

Strivesc petala albă din roza pură,

Valuri smălțuite din albastra mare,

Zori portocalii și picături de bură,

Amiezi divine, razele de soare.

Până în străfunduri materia pândesc,

Strivesc orice atom, esența să-i găsesc. //

Recherche

J’enlève l’écorce qui entoure le fruit

Et j’essaie l’essence rouge et savoureuse,

Tantôt blanche et laiteuse, le soleil séduit,

Tantôt transparente ou jaune, juteuse.

Une écorce comme un étui abrite la vie

Du pépin amer qui le sillon anime,

Le zéphyr du jour le bourgeon dégourdit,

Les gouttes de sueur renforcent la nectarine.

J’écrase le pétale blanc de la rose unique,

Aube orange et gouttes de bruine,

Vagues luisantes de la mer bleu tropique,

Rayons de soleil, heures divines.

Jusqu’aux tréfonds la matière guetter,

Ecraser tout atome, l’essence deviner.

(Din volumul „Sonete emanueline/ Sonnets emmanuelins”)