Ana ArdeleanuAna Ardeleanu
09.05.2019

Casa memorială a lăuntrului meu

Înlăuntrul meu cântă o pasăre

Înlăuntrul păsării cântă un greier

Iar înlăuntrul greierul cântă armonica cerului

Şi ceilalţi instrumentişti,

Fiecare şi-a adus familia cu sine

Pentru a avea pe cine iubi

La nevoie

 

Toate casele sunt zugrăvite în verde

Numai casa lăuntrului meu e vopsită în galben

Culoarea sentimentală a Domnului

Şi-a tuturor celor ce-i fac Duminica mai frumoasă

Dar şi joia, atunci când sunt plătite muncile câmpului

Iar copiii vin să adune în ochii albaştri

Ce-a mai rămas

 

E timpul să tundem oile triste

Care au păscut pe câmpia mea lăuntrică

Ciobanul alunga cu pietre lupul hămesit

Vânător feroce al onomatopeelor

Ce-i ocroteau turma

 

Când lucrurile se întâmplă invers

Adică atunci cănd vine vremea refluxului

Lupii tac, greierii tac, pasărea tace

Ziua rămâne solemnă

Cum un soldat în faţa drapelului

A cărui ţară, plină de curcubee

A rămas captivă

În casa memorială a lăuntrului meu

Sursa foto: otiliamantelers.ro