Popa Mia 
Seara e aproape
împlinită. Stăm amândoi
la fereastra de lângă
inimă.
Auzim intrigați râsul reținut al vecinilor.
Tu spui că percep singură bătăile neregulate ale ceasornicului și fotografia bunicii
spune la fel.
Îmi împiedic
brațele să te
Cuprindă posesiv cu
Grija sufocatului.
„Oricum’”, spui, „eu
uitasem că noaptea ne va despărți”.
Aud bătăile inimii tale
cu prudența bolnavilor cronici care
știu că nimic nu-i va salva.
„Zău, nu dărâma casa inimii”, zici cu jumătate de gură
„Nu se mai vede cărămida”.
Sursa foto: jurnalspiritual.eu
