În cârciuma de la capătul lumii

În cârciuma de la capătul lumii

s-a arborat drapelul alb

al capitulării în fața vieții.

Dezamăgiri înecate

disperări pietrificate

dureri înghețate.

Vieți fără destine.

Existențe fără sens.

Metamorfoza fluidă

a stărilor de conștiință.

Elixirul uitării.

Anestezia temporară

a tragediei umane.

Armata învinșilor

rătăcită prin labirintul

iluziilor de o clipă.

Iubiri acre sau amare

scurse prin pâlnia jegoasă a timpului.

Umoare și oroare

cârciuma infectă nu moare.

Cârciuma împuțită

e o curvă fără pudoare.

Paradisul scăpătat

al pierdutei clase muncitoare.

În cârciuma de la capătul lumii

clipa prezentă doare

viitorul e duhoare

trecutul e vodcă tare.

În cârciuma de la capătul lumii

fantoma speranței sparge pahare

iar puțina lumină

e strivită încet

sub puturoase picioare.

În cârciuma de la capătul lumii

moartea taie cu cuțitul

fumul viselor plutind

printre spectrele oamenilor descompuși.

Congresul salahorilor umbrei

cu un picior în groapă

ce nu mai au de pierdut
decât diurna lui Dumnezeu.