Carmen Constantinescu
Ciudate mai sunt căile și cărările vieții. Adunate și răsfirate în același timp.
O iei pe o cale, dar te trezești pe o cărare. O iei pe un drum și te trezești pe o potecă.
Cine mai știe traseul tuturor liniilor de parcurs? La un moment dat le și încurci pentru că nu ai o hartă desenată în minte care să te ghideze permanent. Ai nevoie să ți-o desenezi cu toate simțirile, astfel te pierzi pe tine și tot ce ai. Pe această hartă inima îți desenează emoțiile, iar mintea îți desenează obiectivele de atins, apoi planurile de parcurs.
Din cauza lipsei unei hărți intime sunt oameni care nu reușesc să țină calea și se trezesc aruncați pe o cărare anevoioasă. Mai sunt și oameni care se abat din drumul lor și se trezesc pe o potecă.
Dar ce diferență ar putea fi între o cale și un drum? Nu produc aceleași consecințe după ce le parcurgi? Dacă analizăm calea și cărarea vom afla cum calea o reprezintă etapele grele pe care le parcurgem, uneori cărarea fiind scurtătura lor, dar scurtătura nu este garanția către un final fericit.
Drumul? Numărul de ani trăiți, o viață cu de toate.
Poteca? Viața scurtă a unui om.
Drumul și poteca? Sunt, de fapt, destinul omului.
Calea sunt alegerile făcute de om într-o viață.
Crezi că ai luat-o pe calea de care ai nevoie, dar te trezești de fapt pe cărarea pe care a trebuit s-o iei sau te-au tras alții spre ea. Când alegi forțat de alții cărarea, și nu calea, fii sigur că vei reuși, mai devreme sau mai târziu, să te regăsești și să revii pe cale pe care ai pornit.
Calea și cărarea merg simultan până la un punct, dar este o iluzie ieftină, din capul tău. Cu siguranță, nici una și nici cealaltă nu te definește în mod absolut ca om, ca ființă sau ca entitate unică în univers. În fiecare secundă a vieții te transformi sub efectul emoțiilor. Dacă ai pierdut harta pe care ai desenat-o, oricând și de câte ori este nevoie poți desena alta cu alte simțiri, alte obiective și alte planuri care să te aducă pe calea de care te-ai pierdut.
Ne rătăcim zilnic, fără să știm, uităm pe ce cale „am luat-o” și ne trezim pe o cărare ce duce, de cele mai multe ori, spre nicăieri.
