Popa MiaPopa Mia
01.10.2018

Când se face toamnă

Când se face toamnă, coasta dinspre sud
Îmi aduce aminte că nu am știut
Cum să-ți culeg o frunză pe care să scrii
Când mi-e dor, în nopțile pustii.

Coasta dinspre nord mi te aduce aproape,
Să nu mai doară răsfrângerea-n ape a verii trecute.
Lăute zălude ale ploii ude,
Răstoarnă clepsidra cu clipe temute.

Când se face toamnă,
Așez într-o ramă un fir de nisip
Și verii te strig
Și nu-mi mai e frig.

Sursa foto: weradio.ro