Când ai să înțelegi…

că mie mi se înnoadă gândul

noaptea cu amintirea ta,

că mie-mi crapă sufletul

în zori când nu-ți simt

trupul rezemat de mine…

inima mea te caută

fără timp,

fără scăpare,

fără vreun strop

de remușcare;

când ai să înțelegi

că eu fără tine sunt

un nebun cu gust

de reminiscențe amare?

ca un fir de iarbă

mă sădesc

în pământul tău

la umbra unui

copac părăsit,

rugându-mi inima

să nu mai sape atât

în trecut,

căci tu vei veni

din altă parte a timpului.

îmi cresc crengi de dor

pe trupul osândit de lipsă,

cresc armonioase

mereu în sufletul meu,

mereu în mintea mea,

niciodată în tine.

eu nu pot înflori

decât la atingerea ta,

vreau să sădesc în noi

un te iubesc etern,

când ai să înțelegi?

…………………………

mă răzbun alergând

ștrengară în vise-ți,

fug de tine

și mă îngrop la loc

în pământul tău lucios

cu rădăcinile mele de

arbore bătrân.

m-am  înrădăcinat

în sufletul tău,

m-am smuls din mine

și m-am pus în tine,

fără să-nțeleg

nici măcar eu

cât de bogată

și cât de săracă

e inima mea

fără amintirea ta.

Sursa foto: viataoperadearta.files.wordpress.com