Emanuela BușoiEmanuela Bușoi
25.03.2016

Caligula

Uriaş bufon ce secoli multe bântui

De minciună ai vrut pe toţi să mântui.

Universul fu văduvit de-a Drusilei prezenţă,

Iar tu, de-atunci, n-ai acceptat clemenţă,

Pe scena vieţii ai născocit un joc,

Asemeni unui zeu, absurd, fără noroc,

Hotărând cine moare, cine o zi trăieşte,

Doar bunul tău plac în Roma stăpâneşte.

Ai visat un biet popor cu un singur cap,

Ce lesne, la mânie, fi-va retezat,

Căci pe vecie toţi sunt vinovaţi,

Victime şi călăi şi, mai ales, avocaţi.

Mângâierea deşartă: trăim fericiţi

E repede întoarsă: murim nefericiţi.

Dreptate, adevăr, tot mingi de sticlă,

Le-arunci în sus şi-apoi în tină pică.

Grijuliu cu legea şi ordinea de drept

Ai proclamat drept consul pe calul înţelept,

Pe Lucitus, înfruntând patricienii hulpavi,

De bani şi de putere, fără de leac, bolnavi.

 

Străzile urbei de cithere răsună,

Uimită, la colţuri, plebea se-adună,

Să-şi adore augustul, cu fală urcat

În carul triumfal, în Venus costumat,

Cu roze, nu cu lauri azi încununat.

În spate un sclav îi şopteşte mereu:

„Eşti nemuritor, eşti Suprem, eşti Zeu!”

Totul i se supune, totul i se cuvine,

Să-i aducă Helicon luna chiar mâine.

Să fii amantul lunii, ce joc periculos,

E ca şi cum ai luneca în jos, în jos,

În nesfârşite abisuri, de nimic călăuzit,

Nimic peste nimic, în fine, tot nimic.

Cu rânjet de felină în oglindă se priveşte,

Negat fiind de chipul ce se schimonoseşte

Şi, ca-ntr-un vis urât, se umflă, se lăţeşte.

În cioburi o sparge, aşteptând osânda,

Printre nori se-ascunde luna, rotunda.

 

Arde-va el în hăuri de iad?

De-acolo până la noi veşti nu răzbat.

Devreme ce absolutul l-a tentat

O fi fiind de zei demult un pic iertat.

697 cititori