Ileana Mălăncioiu
Căldurile verii s-au dus. E târziu
Tu eşti mai departe de lumea aceea pură
în care te-am văzut fără să fii
Eu simt mai mult nevoia de căldură.
Dar totul începe să nu mai fie aşa cum era
Pămîntul pare trist şi-nsingurat
în prăpastie cad frunze şi oameni
La care nici nu te-ai fi aşteptat.
Pe muntele închis cu sârmă e pustiu
Toamna e galbenă ca un obraz de ceară
Sufletul meu ar vrea să fie îngropat
Şi să răsară iar la primăvară.
