Gina Zaharia 
Ai urmărit vreodată privirea soarelui într-un amurg răsfățat?
Aceeași privire o aveai și tu, jucai șotronul pe zile bune
și te bucurai de săriturile reușite,
credeai că ești departe de mine, făcuseși pact cu avalanșe de râs,
lumea ta era un vitraliu cu zâmbete.
Când lângă tine s-au ridicat porți cu trandafirii dorului,
ți-ai strâns jocul, l-ai luat sub braț să-i cauți alt loc,
dar primele aplauze au rămas acolo, sub țurțurii lor…
Tu mereu ai avut încredere în amurguri,
deși auziseși că ar fi stricat planurile unor dimineți timide,
spuneai că au ceva din gustul unei șampanii fine,
și sărutul înălțimilor cu rochii de gală
din care aproape că făcuseși un brand.
E timpul vacanțelor,
ai pus degetul pe harta inimii și ai ales la întâmplare,
apoi ai realizat că cea mai frumosă vacanță e cafeaua în doi,
fie și într-o grotă,
de atunci ai mereu grijă ca aroma ei să ajungă la timp.
