Cafea amară

Era mult ger, amarnic şi nătâng,
Prăpăstii se-ascundeau în ochiul stâng,
Dar îmi plăcea cafeaua ta amară
Din praf târziu cu armonii de seară.

Când am simţit că-ncep să mă înec
M-am agăţat de norul cel mai sec
Şi a plouat cu noi, a câta oară,
Cu hohot ars în dinastii de ceară?!

M-ai luat de mână ca şi cum n-ai şti
Că veacul nostru are doar o zi,
Dar ne-am pierdut în torţe-amăgitoare
Lâng-un pian şi-un semn de întrebare.

 
Şi-acum simt gerul, încă n-a apus,
Căldura s-a-ndreptat în sens opus
Şi-am îngheţat în straiele de nea…
Şi mi-am uitat mănuşa-n palma ta…