Radu Matei TodoranSimţeam cum creşte
pe dinăuntrul meu
cactusul
milioane de vinișoare verzui
erau străbătute de sclavi minusculi
care cărau în spate minciuni
sus deasupra pleoapelor
ca niste cortine de humă
cădeau mugind zările
perna mea otrăvită cu insomnii
îmi străbătea craniul
cu ace de vise
sub picioarele
aprinse în uitare
aşchii de diamant
săpau
sădindu-mi în tălpi
cuibare de sânge
înăuntrul gândului meu
catifeaua iubirii
se ţesea singură
iar visul
încă viteaz
mă chema spre altă lume
din mine fugeau domniţe de jad
care înfloreau îndepărtându-se
pe potecă
