Brazii, corbii și lupii

– Și spuneai că azi nu mai sunt cercetători valoroși în filologie! Ei bine, eu am descoperit o legătură între limba română și sunetele scoase de brazi, de pădurea de brazi! Poate că știi că…

– Da, plantele scot sunete când sunt stresate, dar aceste sunete nu pot fi auzite de oameni, ci de către alte ființeⁱ.

– Și atunci cum îți explici că atunci când brazii au fost tăiați cu securea, românii au auzit și au rostit un „ă” prelins ca în „tăcere” sau „pământ”, sau un un „â” surd ca în „plâng”? Iar când lemnul a crăpat brusc, oamenii noștri au rostit „iute” sau „chin”? Pădurile, scăldate de soare după o ploaie de primăvară, murmură un „șșșaaa” prelung, rotund. Iar bărbații au durat „așezări”, flăcăii au „șoptit” cuvinte de dragoste fetelor. Seva când urcă în trunchi scoate un „u” blând, profund. Iar românii au rostit „lumină”, „bun”…

– Adică…

– Adică teoria mea este că limbajul nu e o creație umană, ci doar o traducere imperfectă a suferinței vegetale. Uite numai la „Cântecul bradului”: „Eu, dacă știam,/Nu mai răsăream;/Eu de‑aș fi știut,/N‑aș mai fi crescut.”ⁱⁱ În „știam” și „răsăream” sunt diftongi ce povestesc creșterea lentă și tăcută a bradului, suspinul prelung al ramurilor înainte de a se rupe. „Eu, de‑aș fi știut,/N‑aș mai fi crescut.” – „șt” din „știut” este șuieratul mânios al frunzișului, iar „sc” din „crescut” este scrâșnetul scoarței, un trosnet din interior.

– Așa aș fi putut spune și eu despre mine. Așa a fost și viața mea. De ce toți prietenii m-au trădat și mi-au făcut rău? Vezi și ciobanul moldovean din „Miorița”.

– Ai fost prea sensibil. Prea bun, ca și ciobanul moldovean.

– Sau așa mi-a fost ursita? Ce sunt ursitoarele? Nu cumva ele aud ce spun plantele?

– Se spune că înțeleg zgomotele naturii. Poate că pădurea plângea la nașterea ta.

– Dar lupul? El este călăuza omului în baladele noastre. Lupul aude strigătele brazilor?

– Se pare că da.

– Auzi, dar dintre copacii ăștia, pe care îl alegi, care ți se pare mai asemănător ție? Andrei puse mâna pe trunchiul unui brad norvegian și continuă: Uite, eu îl aleg pe ăsta. Seamănă cu mine. Parcă e din „Cântecul bradului”. Cei doi tăietori de lemne au păcălit copacul, i-au spus că îl taie ca să îi ofere o soartă mai bună, onoarea de a fi cumpăna unei fântâni, să fie admirat de toți. Dar nu a fost așa. L-au făcut cruce de mormânt. Nu cumva așa ați făcut și voi cu mine?! Chiar postul ăsta îl meritam eu? Într-un loc uitat de lume?

Mângâie coaja bradului și se umplu de rășină pe degete.

– Pe la mijloc i-au dat foc. Bradului din cântec… Poți să auzi ce spune ăsta?

Sorin nu mai zicea nimic. Își privea tovarășul cu ochi măriți de groază.

– Chiar ai crezut că n-am să aflu niciodată? Iar acum, că te-ai ajuns, mai ții și cursuri, desigur! Mă mai iei și cu scheme de psihologie, că așa au spus ursitoarele! Ei bine, am mers până aici ca să termin definitiv socotelile cu tine. Ia să vedem, ce ți s-ar potrivi mai bine… Uite, vezi bifurcația asta? Tot îți place folclorul, trebuie să alegi drumul de la dreapta. Poate va veni și lupul să te călăuzească. Sau, dacă tot trebuie să vizitezi nițel lumea cealaltă, ce-ar fi să-ți pierzi talentul cu care te lauzi atât? Mai luă niște rășină pe degete și continuă: Ce făcea corboaica aia neagră? Îți „zmolea” fața și îți lipea buzele?ⁱⁱⁱ Corbul aude oare țipătul unui brad tăiat de la rădăcină, care zice că mai bine nu s-ar fi născut?

Andrei îl privi cu dispreț pe bărbatul pipernicit ce tremura și se căznea să zică „Iartă-mă!”

– Eu nu te iert, să știi. Cobor în stațiune. Dacă te văd că mă urmezi, te ucid! Stai aici și vezi ce îți spun brazii, corbii și lupii. Poți să te întorci la căderea serii, dar nu înainte!

Sorin a supraviețuit, s-a întors la catedră, dar nu mai era același. La cursuri nu-și găsea cuvintele, se bâlbâia, se simțea ca și cum ar fi avut gura încleiată cu rășină de brad. Ba chiar parcă îi simțea și gustul. Mai mult decât atât, după o lună a început să se întunece la față. Medicii i-au pus diagnosticul de boală Addison pe fond de stres.