Bio metaforizare extremă

De foamete mă arde soarele în acest anotimp înșelător
ca unicele plante: urzicile, ce cresc
de dorul minunilor.
În acest context și Dumnezeu poartă o teamă:
să nu-l ia minunile înainte.
Dacă va face minuni cu urzici….
Aceasta ar fi preîntâmpinarea foametei
că fac eu vrăji cu urzici…
Acum să vedeți cum se vor săvârși în același timp
vrăji și minuni.
Aici e finala concursului de mirări.
Dumnezeu cu minunile, eu cu vrăjile,
dăm peste cap binecuvântările,
descântecele, complimentele și canoanele
în meniuri cu urzici amestecând datinile cu fanteziile…
Aceste plante universale se leagănă în vânt
de parcă șuieră a răspuns așa:
„Acum să te vedem…!!!
Tu pe noi sau noi pe tine
te vom bio metaforiza cu porii noștri urticari și iritanți….
Sau prin pact ne vom „urzicomeni” în comun…!”
Ce pot spune decât că rămân mut pe moment,
ca un cântăreț care nu are altă soluție mai sinistră
pe timp de foamete
decât să cânte în frunză de urzică…
În loc de spadă sau de pușcă într-o anumită luptă
va trebui să folosesc urzici?
La cine să fac un memoriu în acest sens?
Să scriu destinului? Muzei?
Dacă ar ști măcar muza ce scriu!
Pe când rosteam toate acestea,
muza m-a împresurat astfel?
„Ce tot îndrugi acolo?
Ce să-mi scrii mie pe foametea asta?
Dacă Dumnezeu te inspiră direct ce să scrii,
ce aștepți de la mine?
Scrie…!!!
Eu sunt trimisă doar ca arbitru…!!!”