Bărbații plecați

nu știu să socotesc

cărările arzând sub pașii

bărbaților plecați,

nu știu să mă dezbrac

de spaima crizantemelor

urcate-n margini

de abruptă patimă

nimeni nu mi-a arătat

cum din sarea cuvintelor răscoapte

sau din lanurile de dorință,

de albastru,

de pierzanie

se pot naște copii frumoși

alăptați la sânul dimineților

îmbrăcați în tulpinile

ceasului al 12-lea

când urlă lupii speranței

în carnea mea

funiile uitării

coboară-n noi

ca un curcubeu beat

prelins pe umerii vieții

n-a mai rămas

nicio batistă de fluturat

în amiaza ierbii,

niciun bun rămas

pe ciutura buzelor mele

pentru niciunul

din bărbații plecați.