Gabriela BalanGabriela Balan
23.06.2016

Baladă. Moartea trece pe tuşă

De ce nu pot striga

durerea tuturor – întreabă poetul –

şi e durerea mea?

Vin din popor şi cânt pentru popor, spunea.

 

Dar  moartea primită în dar?

Jur, nu voi scrie despre ciobanul mioritic.

Ha, ha, ha! Aceasta îmi este atitudinea

În faţa lebedei plătită cu arginţi! Cânta fals!

Râzând, am învins!

 

Să vă fie cunună ziua în care m-am ridicat

în picioare după luni de chin zăcute în pat!

Am găsit în spatele televizorului o lumânare

am izbit-o în foc! M-am întors din iad!

Nu voi spune curat că m-am măritat

cu un virus de spital primit în dar

de la patria mea, patria ta, patria noastrăI

Iar cel ungurean şi cu cel vrâncean

mări diluară de sute de ori dezinfectanţii

din spitale şi se-mbogăţiră,

nu contează câţi muriră!

Am avut nuntaşi, medici,

profesori universitari

cu tarife mari, n-a fost să mor

în câmp de mohor

am trecut în zbor prin cabinete particulare

prin farmacii fără reţete compensate

cu inutilul carnet de asigurat în buzunare!

 

Fluieraş de soc îmi cântau cu foc

să pun ceva bănuţi deoparte

pentru moarte! Pentru moarte!

Pentru moarte!

 

Hei, noi nu murim când vreţi voi!

Nu mai suntem un popor de oi!

Strigătul meu, zăngănit de catuşe!

Moartea trece pe tuşă.

2.364 cititori