Ema Petrescu 
Vacanța mea se apropia de sfârșit. Ultima zi mă gândeam să o petrec pe plajă. Zis și făcut! M-am trezit mai devreme ca de obicei și după un mic dejun copios, mi-am ales un loc de făcut plajă foarte aproape de mal. Marea era liniștită, o ușoară briză bătea atât cât să fie căldura suportabilă. Prin minte îmi treceau tot felul de gânduri despre ce aveam de făcut acasă, la întoarcere, despre proiectul la care lucram de ceva vreme, o grădiniță cu program prelungit pe care vroiam să o deschid în câteva săptămâni.
Lângă mine, la mai puțin de un metru se așează o fetiță micuță, cam de vreo 5 ani, cu un întreg arsenal de jucării de nisip. Blonduță, tunsă castron, cu ochii albaștrii și pielea albă, era parcă desprinsă din poveștile pentru copii. Simțindu-se observată, se uită spre mine cu o privire curioasă și spune:
– Pe mine mă cheamă Ana. Pe tine cum te cheamă?
– Irina. Mă bucur sa te cunosc, Ana. Ce construiești acolo?
– Construiesc un castel pentru mine. Am un costum de zână și din când în când mă îmbrac cu el și am nevoie și de un castel. Am un loc și pentru mama în castel. Acasă la noi, în București, eu stau cu mama. Tata nu stă cu noi. Au divorțat.
– Asta s-a întâmplat demult?
– Când eu eram mai mică, aveam 4 ani. Vrei să-ți spun un secret?
– Spune-mi, o să-l păstrez.
– Când mama și tata se certau, eu mă ascundeam sub masă și nu mai voiam să ies de acolo toata ziua. Atunci eram un monstru care se ascundea.
– Părinții tăi ce făceau când te vedeau sub masă?
– Mama m-a dus la o doamnă prietenoasă cu copiii, o doamnă psiholog. M-am jucat mult acolo, avea păpuși multe și ne jucam de-a zâna și monstrul. Acum sunt doar zână, nu mai sunt monstru. Sunt Zâna Zorilor. Poți să fii și tu o zână! Îți fac eu o baghetă magică!
– Mulțumesc, Ana! Tu ai o baghetă magică?
– Da, e acasă la București. Am făcut cu ea o magie să nu se mai certe părinții mei!
-A fost bună magia?
– Da, după ce a plecat tata în altă casă nu s-au mai certat. Irina, tu ai o fetiță?
– Nu am.
– Pot să fiu eu fetița ta, dar pentru puțin timp, că eu o iubesc pe mama mea!
– Ana, mi-ar plăcea o fetiță ca tine!
– E gata bagheta magică pentru tine! Să faci o magie cu ea! Ești și tu o zână acum! Mă duc la mama, mă strigă.
O ascultasem pe Ana cu bucurie și mirare în același timp. Îmi descrisese tot universul ei cu atâta simplitate și inocență. Priveam la bagheta magică de nisip și mă gândeam la o magie pentru ca noi, adulții, să păstrăm puritatea și inocența copilăriei, indiferent de provocările vieții!
