Azi, eu m-aș coborî din trup…

Azi, îmi sunt soră, una geamănă,

Mă port ca pe-un copil din flori…

Ar fi fost bine să-mi fi fost… în oglindă!

Nu!

Sunt eu, iubind viața și moartea

În egală măsură,

Căci doar apusul veșnic aflând

Al stelei ce lumina o cale,

Ne-namorăm de fiece secundă rămasă.

Mai sunt și eu, o altă EU.

Mă simt rătăcită-n mine,

Lungită pe fiecare centimetru,

Cu nereușita desprinderii,

Cu neputința zborului.

Sunt tot eu, dar purtând de piatră crucea

Unor zile urât de amare…

Gemenii-și râd și plâng, deopotrivă,

Dar noi, eu și Eu,

Împărțim toate, mai puțin,

Durerea.

Azi, eu m-aș coborî din trup

Și m-aș renaște risipită-n

Literă, floare, nori și soare,

Să mă citești,

Să mă culegi,

Să-ți fiu umbră,

Să te zvânt de ploi,

Uitând tot ce durere mi-a fost,

Trăind cu-așa multă poftă

Secundă după secundă.