Constanța PopescuConstanța Popescu
11.06.2019

Au înflorit castanii

Fapte bune mă ridică și mă spală,

eu un trecător

printre zilele voastre.

Nimic colorat nu vă trage de pleoape,

dar s-au aprins candelabrele castanilor!

Luminează amintirile.

Floarea de castan, mereu pentru doi,

solemnă ca o slujbă,

cununia trecutului cu ziua de mâine,

mâna întinsă,

să te poată sprijini,

când visul ajunge la cer.

Nu-ți cer nimic,

doar lasă-mi floarea de castan

martor etern al iubirii.

Suntem toți trecători prin primăveri,

chiriași eterni,

îndrăgostiți de zbor,

cu stele aprinse pe frunte.

Sursa foto: pixabay.com