Mariana Rogoz Stratulat 
Pe pragul cerului
m-așteaptă bunicul.
Albaștri îi sunt ochii
și vorbele de rouă…
În seara asta
singură nu sunt…
Un câine latră,
o stea mai scrie
o filă
în Vechiul Testament;
pădurile și ochii
sunt păsări-flăcări
ce se prefac în scrum…
Bunicul agață-n cui
o vorbă,
o clipă și-un copac,
împrăștie toți norii,
îmi face semn să tac.
Și câinele-a tăcut
când mâinile bunicului
o balalaikă-a luat…
întoarce orologiul,
se pune pe cântat.
Se-adună ursitoare și îngeri vin în cete,
fulgi de zăpadă se cern
în dimineți cochete,
în dosul stânii
ciobanii tăinuiesc cu Dumnezeu,
un țipăt de copil trezește
somnul unui zeu.
Atunci am învățat a zice
”Mamă”.
Secundele-au plecat…
În grinda afumată
adoarme un gândac…
Sursa foto: jurnalspiritual.eu
