Asasinul singurului vis

în tâmpla uitării

potcoveam refrene desculțe,

spălam copite

nefericite,

și

strigam cât de tare puteam,

a dor nenorocit,

ador, adurerea nostalgiei,

sperând

la anorocirea

măcar a vreunei copite,

rătăcite,

plânsă, implorându’mă

să’i potcovesc destinul

cu mânurile mele

fracturate în paranteza

unei vieți

trăită râzând, cu tine dansând,

pe degetele frânte ale pianului meu dezacordat.

eram doar necăjit,

de’un vis solitar,

în care era prea mult soare desculț de umbră,

și prea mult deșert lămâios în obraji.

de atâta iubire schiloadă,

devenisem propria’mi obsesie,

propria’mi misiune,

propria’mi victimă.

nu aveam voie să omor,

dar mă puteam ucide.

în curând,

în sfârșit, îmi voi fi împlinit

misiunea terestră.

voi fi

asasinul singurului vis;

al meu.

Sursa foto: pinterest.com