Constanța Popescu 
Tragem linii mereu,
facem graficul firelor de nisip,
adunăm și scădem,
socotim ce am dat și ce a rămas
rătăcit în sertar.
Cât târziu mai putem oferi,
câte bucurii am fi putut desena
dimineața dintre noi.
Măsurăm, cântărim
nimicul cristalizat pe pâinea
cea de toate zilele
și la dejun și seara.
Uneori mai găsim o potcoavă
și restabilită presiunea inimii
îmi îmbujorează un zâmbet
desenat cu acuarele,
cum făceam când ne țineam de mână
să trecem strada dintre ani…
Sursa foto: blogulucella.blogspot.com
