Aripi

mă izbeam în noapte de ciotul de lună

tot căutând pe boltă cuvântul

lumina s-a scurs din lacrima crudă

mă ridicam stingher din a mea criptă

zidind în cer turnuri tăcute

la marginea norilor un om

rătăcea singur și trist între astre

ochii mei istoviți căutau maluri cu nuferi

mi-am apropiat tâmpla de țărână

să ascult glasul pământului

în pacea izvoarelor pe aleile toamnelor

în larg frunzele foșneau a valuri

pe scări cioplite în humă

mă cățăram către cer

să aprind lumina în orbitele goale

să caut în suflet necuprinsul

să frâng sub pleoape aripi de soare

și în ziua nesfârșită voi așeza pe masă cuvântul