Cristina Negru-Grigorov
în copilărie am plantat un arbore
pe care îl hrăneam cu povești citite
despre oameni/zei/pământ
și lanțurile trofice în care
viața crește din moarte
într-o primăvară când
s-a simțit atacat de omizi
am ieșit din casă furioasă
să ucid prădătorii dar/surpriză
prietenului meu îi crescuseră
minuscule urechi verzi
m-am apropiat încet
să nu-i abrutizez auzul cu
mersu-mi de elefant hipnotic
șoptindu-i să nu se teamă
dar dragul meu crezând
că îl abandonez
la început un scâncet
apoi un urlet a pătruns
asemenea unui glonț
în materia fragilă
o gaură înghițind-o pe cealaltă
și aceea pe următoarea
până când îngrozită de
spectacolul expansiunii vidului
dragostea i-am promis-o
în toate limbile cunoscute
mi-a cerut să-l îmbrățișez
ca în copilărie
l-am cuprins mulțumindu-i
cu trupul condamnatului care
vede lumina ultima dată și
de atunci mă povestește încontinuu
oasele-mi înfloresc inimi
iar buzele mele/buzele lui
îi înfrumusețează gura diformă
în care mi-a adâncit ființa
așa cum îndeși rădăcina
unui puiet în grădină
Sursa foto: gradinamea.ro
