Anaida şi Danaida

Mai caut ciocârlii peste răzoarele patriei
şi-o turlă isteaţă să veghez savoarea pajiştei…

Înfiorările plopilor să-mi treacă de subsuori,
paludismele criblurilor, etichetelor, să se vâre-n lângori…

Pamfletul ergonomic vă-mbie în eufonii,
fanoane de balenă înghit bone şi ultimii copii…

Purtătorii de stindarde sunt oameni simpli, paleolitici,
gerontocraţia-i gârbovită de târnositele politici…

Spaima şi vina ne hotărăsc divinele orgi ale alegerii,
în culisele perisferei zăbrelitoare stau hingherii şi felcerii.

Cu Soarele mai poţi negocia, cu Dioscoride, ba!
Un etnograf şi-o geampara… Hei, Anaida şi Danaida!

Osiris ne mai surprinde din profunzimi de diorit
drujbele istoriei stârnesc doina să le semene leit…

Ceai de tei, ceai de tei, vindecător de suflete şi mit,
nerolidol şi farnesol înălţător, simbol extravertit!

Am omis câteva lucruri, domnule Evaluator :
felul în care anii iubesc copacii, negru-mi labrador,

nimicul dospind să-mi sperie grădina, urna tăcerii,
pofta ghearelor încrâncenate, geodele iubirii,

leul timorat cedând partida de scrabble, pătlagina,
de câte ori asperităţile dogmelor sfinţesc paragina,

întunericul ascuţindu-şi limba în dosare şnuruite,
împestriţarea cu litere, tornadele încuscrite,

trecutul ermetic şi prealargul viitor disponibil,
ambliopia mansardelor, orizontul — preş putrescibil —,

ape regale pe aurul împăduririlor, estetica şterpelitură,
junghiul de vătămătură cu năsăditură, latifundiara bură,

strada mea consensuală, crestele-mi înzăpezite
— din matriţa ideală omis-am minţile-mpâslite —.

Şi Tisiphonele ce-şi stâmpără îndurerarea
cu fierea-pământului, negociindu-şi pulberea…

Ne-am născut din otrăţel — dezorientat oximoron —.
Venim cu tragere de inimă, plecăm prin apăsare de buton.

Şi-aş mai fugi în afara sinelui câte zile-oi avea…
Vas floribund, serpentinele de carne ne-or tulbura…