Brandy BaraschBrandy Barasch
13.05.2026

Amurg

va fi îndată din nou seară
întunericul ne va înveli
cu plapuma lui blândă
pâlpâind ca două inimi
doar veiozele vor lumina
cartea ce o citești
şi ziarele de pe genunchii mei
vei citi aproape fără răsuflare
voi moțăi literele-n ziar sunt mici
iar știrile fără folos
mă vei privi  când și când îngrijorată
eu zâmbind către zulufii tăi cârunți
de anotimpuri trăim acest ritual
să mai dureze mult de acum
nu-mi vei zice nimic și nici eu
doar știm ce a ne zice am putea
peste tăcerea noastră Leonard Cohen
roti-va pirueta
“Dance with me to the end of love”
voi sforăi ușor
visând la primul nostru dans
mă vei trezi cu o mângâiere
e târziu hai să ne culcăm
şi ia-ți pastilele te rog