Isabela Branescu 
mâinile împreunate par a timpului cetate
peste inelar e pusă clipa timpului sedusă
ca o floare altoită într-o rugă arcuită-n înserare
din prezent până la soare
bucuria ai ghilotinat cu surâsul tău forțat
noaptea plânge, nu se mai vând bilete spre rai
au rămas doar zorile de parcă-s țesute în ele
sărutările. Două șoapte strecurate între pleoape
au început să topească înserările
curg precum lumânările
două umbre amărui țesute în lacrimă
am văzut conturul gurii devenind poteca urii
spune-odată ce îți vine, aruncă venin spre mine
toarnă-l într-un trunchi de brad, amnezie să îl fac
puterea de-a aștepta, prinde-o într-un colț de stea
lacrima și ea curbată, scurge-o într-un colț de piatră
prin ea dragostea-ți răzbată
peste ultima-ntrebare aruncă o înserare,
vii sau pleci că… tare doare!
au rămas doar zorile de parcă-s țesute-n ele
sărutări ca două șoapte strecurate între pleoape
umbre amărui de iele
Sursa foto: citesteasta.ro
