Am obosit

Am obosit să tot alerg,

Ca să-mi regăsesc zâmbetul inert,

Parcă m-aș lovi de-un aisberg

Ce m-a oprit în loc.

Am obosit să tot trăiesc

În umbra amintirilor

Și să dau un răspuns trăirilor

De care-mi amintesc…

Am obosit să-mi caut loc,

În această lume haotică,

Ce-a devenit gotică

Și nu mă-nspăimântă deloc.

Așa rece cum ea pare,

M-atrage cu-a ei interpretare,

Întunecată, ce-a devenit cu stupoare

Un loc în care-mi găsesc

Zâmbetul ironic, pe care-l părăsesc.

Îmi las zâmbetul acolo,
Fără regrete șterse de-un burete;
Ci cu un alt zâmbet plin de satisfacție,
Care-a ajuns la putrefacție,
Mă ridic, cu ajutorul aberației

Sursa foto: jurnalspiritual.eu