Am auzit în ploaie un foc nestins…

Am auzit în ploaie un foc nestins,
Se răsucea în flamura singurătăţii-
Părea un om, cu ochiul său, încins
De ura şi invidia, de îndoiala societăţii.

Şi singur căuta în haina-i, neatinsă
De foc şi de o stoarcere în apă,
O gura să-l jelească, cu voce prinsă
De-acest necaz,  în lumea stearpă.

O cauta numai pe ea, acea une femme,
Cu suflet de poet şi mâinile trudite,
Să îi alunge ploaia, printr-un tam-tam,
Din foc, zidind, în bolţi, mici stele sfinte.

Şi strămutând pământul, în cerul plin de foc,
Într-un amestec de simţiri contrariate,
Rămână ambii îmbrăcaţi într-un noroc,
Cum focul se îmbracă, în ploi şi vise calde…

Sursa foto: pinterest.com