Costel Zăgan
* Şi totuşi, Dumnezeu a dat naştere celui mai fragil vas al închipuirii : puiul de om ! Speranţă şi dezastru, inocenţă şi desfrâu, lacrimă şi caricatură !
Ghem de iluzii şi ghem de nervi ! Pas de uriaş şi salt în preistorie ! Rug şi sex!
* Mama a îngenunchiat, atingând cerul cu inima – lumânare ce încălzeşte cu adierea sa de vis întregul Univers – ridicând apoi firmamentul copilăriei la pieptul ei : rană şi izvor de mir !
* Cum să violezi un înger : mamă şi copil !?
Raţiunea refuză să înţeleagă . Mâna refuză să mai scrie. Din cauza lacrimilor, ochii văd totul în alb şi negru : război şi pace, trup şi suflet, trecut şi viitor.
* – Doamne, ia-l în braţe şi aruncă-l la câini ! Acesta-i Anthristul : copilul cu ochi albaştri şi surâs de fecioară !
* – Doamne, nu ezita, El îţi va săpa groapa !
Foto: Andi Spot
