Costel Zăgan
Ziua se prelingea de pe marginile cerului direct în capul satului. Cum deja e luna august și adevărata lună a lui cuptor fiind recuperată din mers, fluturii albi ca zăpada cu picățele zboară nestingheriți de la o varză la alta.
Puii de găină de diferite dimensiuni și culori se pierd prin iarba verde și grasă ce acoperă uniform podeaua ogrăzii. Într-un par de fier străjuiește la colțul casei o minigăleată proxi , în care seară de seară culeg ouă nestresate de țară.
Un bidon albastru de plastic, proaspăt spălat, așteaptă să fie echipat cu murături pentru iarna proximă și atât de reconfortantă.
Nevastă-mea își face de lucru prin preajmă, cu fusta mult deasupra genunchilor. Ridicându-mă, mut de uimire și de alb, deasupra pământului, și lăsându-mă, a câta oară, la dispoziția alchimiei multicolore a simțurilor. Nori la stânga, nori la dreapta, nori dedesubt. Oare să mai arunc o privire sau intru direct în rai? Dar cu fericirea cum rămâne? Păi, rămâne pe altădată. De fapt, cu așa ceva în brațe, cui i-ar mai arde de fericire?
Foto: Andi Spot
