Albastru

Sub zvelte ramuri de cireș stau prinse,

Îmbrățișate strâns în floarea lor,

A noastre trupuri, fragede, aprinse,

Ce din petale nu se mai cobor.

Și astăzi, ceru-mi pare mai măiastru,

Prin geana ochilor pe tine te zăresc,

Cum cerul picură din ei albastrul,

Și printre lacrimi tandre, înfloresc.

Mă pierd cu totul într-atâta lăcrimare,

Dintr-un văzduh curat cu pleoapă grea,

Ce scutură din el ardent, candoare,

Pe chipul tău sublim, iubita mea.

Și-mi pare că te-ascunzi de mine-n frunze,

Ce-ți fac mantie, când te urmăresc,

Aș pune vântul de la nord să sufle,

Și trupul tău  misterios, să-l dezvelesc.

Rup mersul timpului grăbit o clipă,

Şi brusc, ca după vis, să mă trezesc,

Cum te privesc etern, fără risipă,

Și-n ochi, albastrul meu îl regăsesc.

Sursa foto: 2.bp.blogspot.com