Gina Zaharia 
Printr-un veac atins de sete amândoi am colindat,
Nimeni n-a urcat ca tine pe un gând filigranat;
Mi-ai adus izvoare-n suflet cât cu visul nu cuprinzi,
Iar acum întreg văzduhu-i broderie de oglinzi.
Muritoare ești minune, mi-ai șoptit, însă nu știu
De ce murmurul colibri stă în lanul meu târziu,
Când respiri aprinzi tot cerul, ochii verii sunt de vină,
Au văzut cum plimbi misterul printr-o arșiță divină!
Măsurasem șase arte, poate mult nu mai aveam
Și-nvățam să-ntind pădurea împletită pe un ram,
Te-așteptasem la răscruce, parcă nu-mi venea să plec,
Dar m-ai îmbătat de verde și-am simțit că mă înec!
O legendă-și poartă rugul, chiar acum ne dă de știre
Că un crez cu două ceruri va porni spre nemurire.
Am uitat pragul pe ape. Cine oare o să-l treacă?
Dacă ne așteaptă-n vamă și n-avem decât o arcă?!
Să mă duci printre luceferi, să mă lași pe infinit,
Într-o peșteră din soare voi afla dac-am orbit.
Rătăcind pe-o liră-ntreagă, vom fi siguri c-am cântat
O iubire-n zodii oarbe, dintr-un alb sofisticat.
Sursa foto: garbo.ro
